Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt

Este aproape 1 noaptea, merg in dormitorul lui bebe sa dorm, il privesc in patutul lui cum doarme linistit si ma bucur. Nu e moment sa nu ma bucur ca exista, ca e copilul meu, ca sunt mama.
Azi se implineste 1 an de cand am aflat ca il voi avea si ma face sa ma uit inapoi, tocmai la clipa cand am luat in brate pe nepotelul meu Radu - moment care m-a facut sa imi doresc si eu un copil, la momentul cand am aflat ca voi avea un copil, la clipele cand tineam mana pe burtica sa ii simt miscarile lui, atunci cand mi l-a dat prima data in brate dupa ce l-am nascut. De neasemuit acea clipa, stai si te uiti la o fiinta asa mica, ce abia misca din buze, se uita in gol spre tine, te uiti la manutele lui asa firave si iti e teama cum sa il tii sa nu il doara. Ce mirare ca sunt ... mama. E asa de frumos si mi se pare asa usor, poate pentru ca bebe Mihai e foarte cuminte, sau poate ca asa cum imi doresc sa fie el, cum sa creasca relaxat si in liniste, poate de aceea imi pare usor sa fii mama. Ce bine ca esti ... copilul meu! Da, la cat de mult imi doream sa am un bebe al meu sa il pot pupa si mangaia oricand, sa il aud cum gangureste si cum zambeste si vrea sa rada puternic atunci cand ii zambesc si eu, cum sa nu ma simt bine ca il am?
De cateva zile il pup pe burtica si rade cu o asa putere... Baiatul mamei drag!